Dragă inimă

Draga inima, incep cu o intrebare: De ce mai bati pentru el in continuare? De ce nu te vindeci daca doare?

Crede-ma, chiar vreau sa il uit sau sa inteleg ce se intampla, dar nu pot. Inima mea il vrea fara sa-mi ceara voie.

Incerc sa nu ma mai gandesc in fiecare minut la el, la atingerile lui, la imbratisarile lui pline de dragoste, la privirea lui cand o cauta pe a mea, dar gandul imi fuge mereu la el fara sa imi dau seama. Fara sa observ ma gandesc la el, ma uit la poze cu el, iar cand stiu ca este doar la cativa pasi distanta picioarele imi merg singure. Nu ma pot controla, nu stiu ce mi-a facut, dar simt ca ma sufoc daca nu il vad macar cateva secunde. Numai cand sunt langa el imi bate inima foarte tare si nu inteleg ce se intampla cu mine, nu inteleg nimic, nu vad sau aud pe nimeni si nu imi mai pasa ce se intampla in jurul nostru. In momentul in care mi-a cuprins mainile dispare totul, ramanem doar noi doi. Nu mai gandesc, inima mea face ce simte.

Nu este primul care a vrut sa imi intre in inima, dar este primul pe care l-am lasat sa o faca, cand l-am vazut pur si simplu nu voiam decat sa ma stranga la piept. Este diferit de restul.

De ce?

Nu stiu.

Inca nu am reusit sa imi raspund la aceasta intrebare.

E tarziu, trebuia sa dorm de mult, dar nu. Eu stau intinsa in pat privind tavanul. Dar ce vad?Il vad pe el, ii vad ochii adanci si orice as face zambetul nu imi dispare de pe chip, chipul meu luminat datorita lui. Si ce simt? Oboseala, somn...nu...simt doar furnicaturile primului nostru sarut. 

Ma intorc, ma rasucesc, imi pun patura in cap, dar nimic, nu merge absolut nimic. Nu pot sa adorm, imaginea de azi nu imi dispare din minte. Nu ma pot gandi decat la buzele lui catifelate care m-au luat prin surprindere. 

In sfarsit realitatea este mai frumoasa decat visul.

Dar de ce sa mint...eu nu mint. In orice parte buna, din pacate trebuie sa fie si una rea. As putea adormi cu gandul la el, cum am facut-o in ultimul timp, dar un alt gand nu imi da pace.

Am nevoie sa imi spuna ce insemn pentru el. Nu stiu daca chiar ma place cum il plac eu sau sunt doar o jucarie de care isi aduce aminte cand se plictiseste. O zi se comporta ca si cum as fi cea mai importanta persoana din viata lui, iar urmatoarea zi sunt norocoasa daca imi zice un amarat de "buna" cu jumatate de gura, apoi este iar ca la inceput. Eu nu sunt marioneta nimanui, ori ma placi, ori dispari dracu din viata mea si ma lasi sa dorm noaptea linistita.

Daca nu vorbesti tu, atunci o sa vorbesc eu si crede-ma, nu o sa ti placa. Poate ca risc sa fiu dezamagita de raspuns, dar este mai rau decât sa nu ştiu. 

Trebuie sa stiu. 

Suntem ceva sau am fost doar o provocare pentru el? 

"Te iubesc prea mult si imi este teama ca intr-o zi o sa te porti ca un necunoscut...".