Până să te cunosc pe tine

Până sa te cunosc pe tine habar nu aveam cum e sa ti se frângă inima, nu ştiam ca există această durere, sa simti ca ti se sfâşie sufletul bucăţică cu bucăţică, sa simţi ca moare ceva in tine si sa nu poţi face nimic ca sa opreşti golul care se formează. 

Nu înţelegeam cum o despărţire poate cauza asta, cum nişte simple cuvinte pot sa doară atât de mult. Dar acum înţeleg, este posibil numai atunci când iubeşti acea persoană cu adevărat. Păcat ca de cele mai multe ori ne dăm seama de asta atunci când realizăm ca o pierdem. 

Dar nu m-ai învăţat doar asta. 

Nu ştiam nici cum este sa simţi ca nu poţi trăi fara o persoană, cum e sa te trezeşti si prima dată sa te gandesti ce face, daca e bine sau daca are nevoie de ceva, sa fii bine doar daca stii ca e ea bine. 

Nu stiam cum e sa ai pe cineva căruia să îi poţi spune orice si sa te privească cu aceeaşi ochi, fara sa te judece. 

Nu ştiam cum e sa porţi conversatii noaptea târziu si la final sa adormi cu toate cuvintele persoanei iubite in minte. 

Nu ştiam ca poate exista o persoană atât de compatibilă cu sufletul meu. 

Nu ştiam ca e posibil sa iubeşti atât de tare pe cineva încât să ajungi sa fii nebun dupa acea persoană.

Acum ştiu cum sunt toate sentimentele acestea frumoase si iti multumesc pentru că mi-ai completat si luminat sufletul.

Lacrimi

Lacrimile provocate de o emoţie puternică conţin un analgezic natural, numit leucină encefalină, care ne ajută să ne simţim mai bine după o criză de plâns.

În plus, persoanele care nu se tem să plângă sunt mai puternice şi au un control mai bun asupra propriilor emoții.

Îmbrățișări

După o îmbrăţişare creşte sentimentul de protecţie, siguranţă, încredere în sine, fiind o adevărată forţă interioară și sursă de sănătate.
În doar câteva secunde de îmbrăţişare, la nivelul creierului se produce o scădere a hormonului de stres, oxitocina, reacţie în urma căreia presiunea sângelui scade, oboseala se atenuează, creşte rezistenţa la infecţii și scade depresia. ❤️

Chiar daca nu te pot tine in brate...

Vine un moment cand te gândeşti ca in viaţa nu e loc pentru regrete, dar daca ar fi sa aleg unul singur ar fi ca de cele mai multe ori imi dau seama cat de mult preţuiesc o persoană numai dupa ce aceasta iese din viaţa mea si atunci regret. Regret ca fac tot posibilul sa o aduc in viaţa si inima mea si ajung sa ţin la ea, apoi apare iubirea reciprocă si totul e roz pentru un timp, dar asa cum stelele decid sa mai dispară de pe cer si sa lase loc norilor negri asa decizi si tu sa dispari din inima mea si in locul curcubeelor sa lasi sa mi se formeze cicatrici prea urâte pentru orice suflet. 

Si nu regret faptul ca m-ai lăsat, regret ca realizez abia dupa asta cat de mult ai însemnat si însemni pentru mine. Imi dau seama abia atunci cand te-am pierdut cât de mult te pot iubi. Imi dau seama ca am nevoie de tine si de tot ce însemni tu. Imi dau seama ca totul era perfect cand eram împreună. Imi amintesc cu drag toate momentele frumoase. Când cel mai minunat lucru era sa ma strangi tare in brate, sa-mi lipesc obrazul de pieptul tău, sa-ti ascult bătăile inimii şi parfumul tau sa-mi inunde simţurile. Sa-ti privesc ochii ciocolatii si sa-mi zambesti, sa ma săruţi pe frunte si sa-mi soptesti ca sunt prințesa ta mică si ca ma iubeşti mult, dar si momentele mai puţin plăcute, le făceai sa pară fara importanta si cu un singur zâmbet alungai norii negri. Daca nu mai eşti al meu cine o sa ma scape de nori? 

Si atunci cand umbrele ma vor învălui si viata si-ar pierde sensul cine o sa-mi mai şteargă lacrimile? Cine o sa-mi mai sărute obrajii îmbujoraţi si imi va opri suspinele? Cine imi va aminti sa respir? 

Ce lucru banal... Sa respiri... Dar nici respiratul nu-si mai are sensul daca nu-ti inspir parfumul. 

Deci da, regret ca nu mai am parte de toate aceste lucruri, regret ca duc lipsa afecţiunii tale și regret ca nu mi-am dat seama mai devreme ca tu nu ai intrat in inima mea, ci mi-ai devenit inima însăşi, pentru că asta eşti, inima mea, tot universul meu. Fiecare bătaie a ei iti este adresată ţie, iti cântă numele cand e fericită si fiecare suspin e din cauza ca nu bate alături de a ta, ca nu se afla in braţele tale protectoare. 

Si acum? 

Acum nu mai e nimic de făcut.

Inima mea vei fi mereu, chiar dacă nu pot sa te ţin in brate.

Nu pot să uit că te-am iubit

Pot sa treacă mii de stoluri de păsari si eu nu am sa uit cum stăteam la pieptul tău si priveam cerul înstelat. 

Pot cădea milioane de frunze ruginii formând sute de covoare foşnitoare si eu nu am sa uit cum de mana ne plimbam prin parc.

Pot sa înflorească zeci de câmpii si eu tot nu am sa uit cum imbratisati ne sărutam.

Se pot topi toţi fulgii de zapada si eu nu am sa uit cum sub cearceafuri ne iubeam. 

Pot imbatranii stejarii si eu nu am cum sa uit vorbele tale. 

Poate seca marea si eu nu am sa uit de ochii tai care cu dragoste ma priveau neîncetat. 

Poţi găsi infinitul si pot sa treacă zeci de mii de ani lumină ca eu nu am cum sa te uit, nici pe tine si nici toate momentele in care m-ai făcut fericită.

Be happy!

Tu ai zâmbit azi? 

👀👇👇👇

https://gandulmeudezicuzi.blogspot.com/2020/04/lacrimile-cuvintele-nespuse-zambetele.html

Lacrimile cuvintele nespuse, zâmbetele comori bine ascunse...

De mici am fost învatati sa zâmbim frumos, sa le zâmbim tuturor, sa fim drăguţi, sa ne facem plăcuţi. Cand am mai crescut ne făceam singuri zâmbetul remarcat, iar la scurt timp am observat ca tot zâmbetul este cea mai puternica arma, pentru că fericirea îi înnebuneşte pe toţi. Am învăţat singuri sa zâmbim chiar si in cele mai grele momente, sa oprim o lacrimă cu un zâmbet. Dar când se adună la un loc toate acele lacrimi oprite, cand toate problemele ignorate pana in acea clipă năvălesc asupra ta si devin prioritare...atunci ce poți sa mai faci? Le mai poţi face față deodată? Poate ca nu, dar le criogenezi intr-un colţişor al minţii si astepti ca incet încet sa se întunece, ca noaptea sa isi faca simtita prezenţa si apoi singur, într-o totală beznă îţi permiţi, in sfârşit iti dai voie sa simţi toată durerea acumulata si o lasi sa iasa, te descarci de suferinta, plângi, plangi cat poţi de tare, eliberează-te, alunga părerile de rău, tipă daca simti nevoia. Lasa acum cuvintele nespuse sa ti se prelingă pe buzele cărnoase, pentru că asta sunt lacrimile, cuvinte blocate, asa ca lasa-le sa isi gaseasca drumul pe obrajii tai rosii, lasă-ţi suspinele sa se piarda in nefiinta. Si la ultimul sa te simţi bine, orice suflet trebuie sa plânga, are nevoie sa plânga, unele mai mult sau mai puţin decât celelalte, dar toate au nevoie sa se simtă mai bine dupa o cadere, asta face plansul. Iar la final respiră, calmeaza-te, trage adânc aer in piept si vei constientiza altfel lucrurile. 

Si sa nu crezi niciodată ca nu mai ai putere pentru a zâmbi. Zâmbetul isi gaseste singur calea, el este comoara cea mai de preţ pe care absolut nimeni nu ne o poate lua.

Uneori renunțăm la multe lucruri pentru o persoană şi ni se pare în regulă, pentru că o iubim, dar de fapt nu este deloc bine.

M-am uitat la el.
Toată lumea ridică întotdeauna în slăvi frumuseţea ochilor verzi sau albaştri, dar ochii lui căprui aveau o profunzime pe care categoric nu o vezi la ochi de culori deschise, iar felul în care se uita la mine mă făcea să cred că există ceva frumos şi în maroul ochilor mei.